Loading...

Download
  • Genre:Hip Hop & Rap
  • Year of Release:2023

Lyrics

Atâta am, atâta sunt, atâta pot

Eu n-am un frate dealer sau un tată mafiot

Mi-aruncă viața valuri peste tot

Eu încă n-am corabie, dar n-am uitat să-not

E drumul lung și ghetele mă rod

Dar viața-i un serial și ăsta-i doar un episod

Atâta am, atâta sunt dar cred că pot

Din câte am în mine, înc-atâta să mai scot


După dealuri, după dealuri mă așteaptă soarele

Ochii se vor teme, însă nu picioarele

Am vreo trei prieteni care-mi știu secretele

Cât le datorez și cum o duc cu fetele

Pe Insta-s fresh

În cap am trash

Ascund problemele sub preș

Dar praful te sufocă și-atunci vrei - nu vrei, dar ieși

Problemele n-acceptă cardul, eu nu am nici cash

Și-atunci se vede cine vrei să pari și cine ești


Eu nu vreau să te mint, căci nu vreau să mă minți

Când bate la călcâi îmi iau inima-n dinți

Din pod nimic nu cade, însă noaptea îl privesc

E ca o foaie albă de la care-mi amintesc


Atâta am, atâta sunt, atâta pot

Eu n-am un frate dealer sau un tată mafiot

Mi-aruncă viața valuri peste tot

Eu încă n-am corabie, dar n-am uitat să-not

E drumul lung și ghetele mă rod

Dar viața-i un serial și ăsta-i doar un episod

Atâta am, atâta sunt dar cred că pot

Din câte am în mine, înc-atâta să mai scot


Cine, cine rămâne lângă tine

Când nu au ajutat deloc urările de bine

Cine, care, cui nu-i va fi rușine

Să-mpartă datorii și achitări de azi pe mâine

Se spune cum ți-așterni, așa dormi

Dar ca să ai ce-așterne, o vreme trebuie să nu dormi

Și mai ales să fii atent cu cine bei și cui torni

Dar nu uita că cei mai mulți bani sunt la cei mai mari visători


Eu nu vreau să te mint, căci nu vreau să mă minți

Când bate la călcâi îmi iau inima-n dinți

Din pod nimic nu cade, însă noaptea îl privesc

E ca o foaie albă de la care-mi amintesc


Atâta am, atâta sunt, atâta pot

Eu n-am un frate dealer sau un tată mafiot

Mi-aruncă viața valuri peste tot

Eu încă n-am corabie, dar n-am uitat să-not

E drumul lung și ghetele mă rod

Dar viața-i un serial și ăsta-i doar un episod

Atâta am, atâta sunt dar cred că pot

Din câte am în mine, înc-atâta să mai scot

+

      -   or   -

      -   or   -

      NG +234

          Please Select A Playlist

          Add New Playlist

          Share on

          Embed: Love & Light EP

          Custom Size :

          • Default
          • Desktop(300*600)
          • Mobile(300*250)

          Type :

          • HTML/HTML5 (WordPress Supported)
          Get Boomplay Premium
          for
          Payment Method
          Pay With
            Review and pay
            Order Date
            Payment Method
            Due Today
            Flutterwave
              Subscription Successful

              Congratulations! You have successfully activated Boomplay 1 Month Premium.

              Now you have access to all the features of Boomplay App.
              Payment Failed

              Please check your balance and then try again.

              You'll lose your subscription if we don't have a working payment method for your account, so please check your payment details.
              Need help? Contact Boomplay Subscription Support.
              Payment Processing...
              10 s

              Payment is being processed by . Please wait while the order is being comfirmed.

              Payment Processing
              Your order is processing, and it may take up to a few days for the service provider to handle your payment. Please kindly stay tuned and check your order status in ‘User Center’.
              About Order Status